Povestea mea(Becoming)

Recenzie

“Becoming”, memoriile lui Michelle Obama, a fost cea mai așteptată și cea mai bine vândută carte a anului 2018 (peste 11 milioane de exemplare, în total).
Este darea de seamă personală şi adâncă a unei femei care a sfidat aşteptările şi a cărei istorie ne inspiră să facem la fel; oferă o trecere în revistă a copilăriei, carierei ca avocat şi apoi ca funcţionar public, căsătoria cu Barack Obama şi timpul petrecut la Casa Albă ca Prima-Doamnă. De asemenea, face câteva referiri la viaţa ei actuală de după Casa Albă şi se abţine de la a discuta actuala administraţie. 
Relatându-și povestea cu îndrăzneală și cu o sinceritate desăvârșită, autoarea face ca fiecare din noi să-și pună întrebarea: Cine sunt eu și care este povestea mea?

Ideile-cheie

• În spatele fiecarui bărbat puternic se află o femeie şi mai puternică.
• Povestea ta este tot ce ai, tot ceea ce vei avea vreodată. Este ceva ce merită prețuit.
• Copilăria şi perioada studiilor sunt identificate retrospectiv ca etape formative de viaţă ale unei femei de culoare care a devenit om de putere.
• Dacă nu ieși în public să te definești singur, atunci vei fi rapid definit incorect de alții.
• Poți trăi într-o lume așa cum este, dar în același timp să și muncești ca să creezi o lume cum ar trebui să fie.
• Experienţa lor de viaţă, ca familie şi în politică, a evoluat unitar.
• Ca Primă Doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama a continuat să crească personal, "să devină", ajutându-i şi pe alţii să-şi urmeze drumul.

Summary

"Devenind eu însămi"
Copilăria şi perioada studiilor sunt identificate retrospectiv ca etape formative de viaţă ale unei femei de culoare care a devenit om de putere.

Michelle Robinson Obama, Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii între anii 2009-2017, mamă a doi copii, avocat de profesie şi dedicată activităţilor în slujba comunităţii, şi nu în ultimul rând soţia celui de-al 44-lea preşedinte american, îşi face publice memoriile – puternice şi frumos alcătuite, invitând cititorul într-o “călătorie”, călătoria ei, din vecinătăţile de sud ale oraşului Chicago, până la Casa Albă şi mai departe.

În această primă parte a cărţii, Michelle Obama se concentrează pe descrierea copilăriei, pe familia care i-a inoculat valorile care au însoţit-o întreaga viaţă, pe anii de şcoală, de la grădiniţă până la universitate, pe primele locuri de muncă, pentru a se opri apoi asupra începutului relaţiei cu viitorul ei soţ, Barack Obama.

Sunt date biografice povestite cu simţ artistic, profunzime şi viziune, însoţindu-le însă cu reflecţii de viaţă de o autentică valoare umană. Nu se povesteşte doar pe sine, ci descrie experienţa universal umană, cum ar fi pierderea tatălui iubit, îndrăgostirea, venirea pe lume a unui copil şi încercarea de a aşeza un echilibru între carieră şi maternitate. Explorează probleme de educaţie publică, chestiuni legate de tensiunile segregaţioniste de rasă care persistă în societatea americană, şi cum a reuşit, prin tenacitate, seriozitate şi muncă, să facă să prevaleze respectul şi legea în pofida prejudecăţilor. Descrie cum l-a cunoscut şi cum a început o familie cu Barack Obama.

Echilibrând cu uşurintă graţia şi gravitatea, motivaţia şi anecdota în expunere, Michelle descrie copilăria ca pe o continuă căutare de sine, o neîncetată devenire, o călătorie spre infinit.

Pentru mine, "a deveni" nu înseamnă să ajung undeva sau să ating un anume obiectiv. Văd aceasta mai degrabă ca pe o mişcare înainte, ca pe un mijloc de a evolua, un mod de a tinde mereu spre o variantă mai bună a ta. Călătoria nu are sfârşit.

Michelle s-a născut într-un cartier din Chicago sud, într-o casă în care locuiau două familii: a sa şi cea a mătuşii sale, care era profesoară de pian. În acea perioadă, cartierul său începea să-şi schimbe aspectul “social”: devenea tot mai mult unul din acele cartiere locuite de negri şi în care tensiunile şi discriminările de rasă începeau să se manifeste. Michelle a înţeles deîndată că singura cale de a-şi construi propria personalitate era aceea a muncii serioase, prin studiu de excelenţă. Doar aşa putea … fi cineva, devenind fără încetare ceea ce trebuia să fie.

Cred că una din cele mai inutile întrebări pe care un adult o poate adresa unui copil este: Ce vrei să devii când vei fi mare?
Ca şi cum a deveni e ceva finit. Ca şi cum la un moment dat devii ceva şi s-a terminat.

I-a fost exemplu de dedicaţie şi seriozitate în muncă tatăl ei, care, deşi şi bolnav grav, incurabil, lucra fără odihnă, împlinind o muncă ce nu-i plăcea, şi făcând sacrificii pentru a-şi susţine copii la studiu.

Al doilea exemplu i-a fost fratele său Craig, cu doi ani mai mare, şi care i-a deschis primele uşi la şcolile în care a precedat-o (inclusiv la Princeton), datorită bunului renume pe care şi-l crease, mai ales ca excelent jucător de baschet.

După şcoala primară, a urmat Whitney M. Young High School, şcoală-magnet în inima oraşului Chicago, cu profesori excelenţi, care conduceau copiii pe calea performanţei.

Michelle s-a împrietenit cu Santita, fiica reverendului Jesse Jackson. Prin ea a înţeles ce înseamnă să lucrezi pentru un obiectiv mai mare decât tine. Îşi va aminti, peste ani:

Santita şi cu mine eram total implicate în problemele tineretului negru din America. Dar aveam şi nevoie disperată să ajungem la magazinele de adidaşi, înainte de terminarea reducerilor…

A mers apoi la Universitatea de la Princeton, unde a făcut o licenţă în sociologie. Numărul studenţilor negri era infim, iar Michelle resimţea acut excluziunea; erau ca nişte “seminţe de mac într-un vas cu orez”.

A găsit însă o comunitate studenţească ce lupta pentru drepturile şi promovarea negrilor, şi s-a ataşat de liderul acestei organizaţii, energica Czerny Brasuell, a cărei asitentă a devenit. Brasuell, femeie de culoare şi mamă ce-şi creştea singură copilul şi în acelaşi timp lucra, i-a fost un adevărat mentor, sfătuind-o si protejând-o. A înţeles cât de important e să-şi definească propria personalitate şi să şi-o afirme cu putere.

Dacă nu ai iniţiativă şi nu te defineşti tu ca personalitate, vei fi repede definit de ceilalţi.

Ulterior, şi-a continuat studiile la Harvard, unde a susţinut o licenţă în drept. Despre această perioadă îşi aminteşte că ceilalţi o considerau destul de rigidă. A fost admisă la Harvard în urma unui test de admitere, pe care l-a pregătit din timp cu maximă serioazitate, fără să facă un pas greşit sau vreo pauză în urmărirea scopului propus.

Eram interesată doar de excelenţă, în zona mea de interes, şi să-i urmez pe oamenii de succes.

După Harvard, în 1988, Michelle s-a mutat din nou la Chicago, unde s-a alăturat respectabilei firme de avocatură “Sidley and Austin”. Aici a întâlnit un tânăr eminent, Barack Obama, care era încă student. După licenţa scurtă de la Columbia, Barack se ocupase, timp de vreo doi ani, cu nişte slujbe comunitare, întorcându-se apoi la şcoala de drept de la Harvard. Degaja încredere în sine, prin care îi impresiona pe toţi. La început, Michelle îl califica drept un “tocilar exotic”; apoi, mai poetic, drept “unicorn”.

Aveau foarte multe în comun. Aveau familiaritate cu Chicago Sud şi gândeau la fel. Raportul dintre ei s-a constituit deîndată, chiar dacă el fuma. Pentru prietenele ei, Barack era prea cerebral. Michelle însă a acceptat să treacă peste fumat şi a acceptat să iasă la întâlnire.

La prima întâlnire, Barack a venit neobişnuit îmbrăcat; dar, scrie ea: “toate i se iartă pentru că are inimă nobilă şi-o minte enciclopedică”.

În timpul curtării, Barack îi scria epistole foarte ponderate, în timp ce ea apela instinctual la telefoane neaşteptate.

Filmele preferate ale lui Barack sunt obscure şi serioase. Michelle preferă comedia romantică.

S-au împrietenit, sau poate… mai mult.
La dragostea pentru muzică, Michelle o adăuga acum și pe aceea pentru Barack, cu care se va căsători.
 

"Devenind noi înşine"
Cea mai aşteptată secţiune a memoriilor e probabil aceasta, “Devenind noi înşine”, în care Michelle descoperă detalii intime despre soţul ei, care urma să devină preşedintele SUA. Revelaţiile despre perioada de counseling pre-marital şi problemele de infertilitate sunt cele mai acute, care arată vulnerabilitatea lui Michelle.

Descrierile pe care le face lui Barack îl caracterizează ca pe un om extraordinar de inteligent, aproape genial. Dar, de asemenea, ne aminteşte că e şi extraordinar de uman. Cu greu reuşea să ţină echilibrul între muncă şi familie.

La sfârşit, Michelle discută şi de traiectoria carierei ei, pe când a luat decizia de a se transfera de la biroul de avocatură unde era foarte bine plătită, printre altele la munca de director executiv pentru “Aliaţii Publici”, o structură publică ce făcea legătura între tineri cu potenţial şi mentorii din sectorul public: avea ca scop atragerea de tinere talente cu simţ civic; mai înainte lucrase ca asistentă a primarului din Chicago şi apoi ca funţionar administrativ la spitalul Universităţii din Chicago.

Discută dezvoltarea relaţiei cu Obama, căsătoria şi moartea tatălui. De asemenea, povesteşte despre maternitate şi creşterea copiilor.

Cine era acest tânăr plin de talent şi de energie? Era fiul unei femei albe din Kansas şi al unui kenian. Părinţii s-au căsătorit, în timp ce tatăl mai avea o soţie în Kenia; aşa că au divorţat după puţină vreme. Mama şi-a întâlnit un alt soţ, din Indonezia, unde s-au mutat, când Barack avea 6 ani. Ulterior s-au transferat în Hawaii.

Michelle şi Barack s-au căsătorit în 1992. Experienţa lor de viaţă, ca familie şi în politică, a evoluat unitar. Influenţa pe care unul a avut-o asupra celuilalt a realizat miracolul unei frumoase familii, unică în felul ei: primul cuplu de culoare la Casa Albă. El a convins-o să-şi exercite profesia în slujba comunităţii, ea l-a convins să se gândească la ascensiune, deşi, la început, n-a fost prea încântă de implicarea lui în politică. Michelle şi-a schimbat opinia după ce l-a văzut într-o seară vorbind unui grup de femei de culoare şi convingându-le că părerea şi votul lor contează pentru a schimba societatea.

Ne mulţumim cu lumea aşa cum este sau lucrăm pentru o lume aşa cum ar trebui să fie?

A înţeles că "devii" atunci când îi ajuţi şi pe alţii să "devină":

Pentru fiecare uşă care s-a deschis pentru mine, am încercat să deschid uşi pentru alţii. Şi iată ce vă spun: Hai să ne primim unii pe alţii! Poate atunci ne vom teme mai puţin. Vom face mai puţine presupuneri greşite. Vom abandona prejudecăţile şi stereotipurile, care ne despart inutil. Vom putea îmbrăţişa mai mult ce avem în comun. Nu e vorba de a fi perfect, nu e vorba de unde ajungi în cele din urmă. Putere manifeşti atunci când te faci cunoscut şi auzit, când îţi asumi propria poveste de viaţă, când îţi faci auzită vocea autentică. Şi este elegant să vrei să-i cunoşti şi să-i asculţi şi pe ceilalţi. Aşa devii.

În 1995, Barack a publicat o carte, “Visuri de la tatăl meu”. Şi a predat un curs despre rasism şi lege, la Universitatea din Chicago. În 1996, a fost cooptat în politică, denevind senator în guvernul Statului Illinois.

Un singur nor de neîmplinire plana asupra lor: nu aveau copii. De aceea, au recurs la inseminare artificială, ceea ce a condus la naşterea celor două fiice. Malia Ann s-a născută pe 4 iulie 1998! Iar în iunie 2001, Natasha Marian (numită Sasha).

În 1998, Barack s-a hotărât să candideze pentru Camera Reprezentanţilor. Un episod nefericit, îmbolnăvirea copilului în timpul unei călatorii în Hawaii, l-a impiedicat să se implice direct în promovarea unei legi referitoare la infracţionalitate, fapt ce i-a condiţionat rămânerea în cursă. Aşadar, a pierdut alegerile; dar a făcut o alegere curajoasă, aceea de a aşeza pe primul loc familia!

Barack s-a hotărât să candideze în Senatul American. Concurentul s-a retras pe neaşteptate, iar el a câştigat postul. Dar ceea ce a contat a fost o intervenţie de 17 minute, care l-a proiectat pe scena publică. A câştigat copleşitor. Escaladarea era puternică. Michelle ezita: pe bună dreptate, s-a întrebat dacă ar fi putut rezista presiunilor şi loviturilor pe care le ridică o campanie pentru alegerile prezidenţiale. Până la urmă, a acceptat: ţara avea nevoie de Barack.

A înţeles că, pentru a-i servi pe ceilalţi, e nevoie să le dedici timp, mult timp, parte din acel timp pe care ai dori să-l dedici familiei tale, copiilor tăi.

Timpul, după părerea tatălui meu, era un dar pe care l-ai făcut altor oameni.

"Devenind mai mult decât atât"
Ca Primă Doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama a continuat să crească personal, "să devină", ajutându-i şi pe alţii să-şi urmeze drumul.

În ultima secţiune (“Devenind mai mult decât atât”), Michelle Obama ne oferă o imagine a modului în care a abordat noul său rol, acela de Primă Doamnă. Aici, se concentrează pe provocările unice, în care viaţa politică la acel nivel au implicat-o: o soţie şi mamă cu doi copii mici, de vârstă şcolară, care trebuiau protejaţi, încât să-şi poată trăi cât mai natural posibil copilăria.

Cititorii vor afla mai multe despre motivaţiile şi luarea deciziilor, care au stat în spatele celor mai populare iniţiative ale ei, cum ar fi reducerea obezităţii la copii.

Prima perioadă ca primă Doamnă şi viaţa la Casa Albă sunt realizările de care este cea mai mândră.

Pe 4 noiembrie 2008, Michelle şi-a dat votul pentru soţul ei, care a devenit al 44-lea Preşedinte american, iar ea, Prima Doamnă de culoare a Statelor Unite (FLOTUS -- First Lady of the U.S.). Ce a urmat nu a fost deloc uşor; era nevoie de ambientare în bula care se numea Casa Albă. A vrut ca fetele să aibă o viaţă normală; căci pentru cel mai simplu gest, era nevoie de efortul a zeci de oameni.  Restricţiile de siguranţă făceau destul de dificilă convieţuirea. De aceea, şi-a trimis copiii la o şcoală a quaker-ilor, unde studiaseră şi fiica familiei Clinton. Apoi, şi-a convins mama să li se alăture la Casa Albă.

Barack avea o abilitate incredibilă să se rostogolească odată cu loviturile politice. Michelle, însă, făcea faţă mai greu atacurilor.

Demnitatea ne-a ajutat să trecem prin toate. Era vorba de o alegere, şi nu mereu cea mai uşoară, dar oamenii pe care i-am respectat cel mai mult în viaţă au făcut-o în fiecare zi.
Şi eu, şi Barack am încercat să ne ducem viaţa conform unui motto, pe care l-am rostit în noaptea aceea pe scenă:
"Când ei lovesc jos, noi ţintim sus!”.

Michelle a făcut eforturi să-şi facă auzită vocea prin diferite proiecte.
Una din primele iniţiative a fost aceea de a cultiva o mică grădină, promovând interesul pentru o dietă sănătoasă.

Iniţiativa “Hai să ne mişcăm” era îndreptată împotriva obezităţii copiilor. Unul din trei copii americani era peste greutate sau obez. Proiectul consta în patru paşi:
1. Să-i informeze pe părinţi cu privire la opţiunile de dietă sănătoasă;
2. Mâncarea din şcoli să fie mai sănătoasă, constând din fructe şi legume proaspete;
3. Să se aducă mâncare sănătoasă în zone rurale şi urbane unde nu exista;
4. Să fie promovată activitatea fizică.

Proiectul a fost un succes încă de la început. Echipe de promovare au militat până când Congresul a adoptat o lege în acest sens.
A obţinut angajamentul unor companii de a reduce sarea şi zahărul din alimentaţia copiilor.  Asociaţia pentru băuturi s-a angajat să confecţioneze etichete cu informaţii mult mai clare privind conţinutul de zahăr şi aditivi chimici, iar televiziunile, că vor publica programe educative pentru copii.

Problema protejării şi susţinerii copiilor a animat-o neîncetat, de aceea, a militat împotriva oricărui tip de violenţă asupra lor.

Acum, ca adult, îmi dau seama că încă de la o vârstă fragedă copiii ştiu când sunt subevaluaţi, când adulţii nu se implică suficient ca să-i ajute să înveţe. Mânia astfel cauzată se poate manifesta în obrăznicie / neascultare. Nu e vina lor, nu sunt copii răi, pur şi simplu încearcă să supravieţuiască unor circumstanţe nefavorabile.

În al doilea mandat, Michelle a început câteva programe care le priveau pe fetele tinere, capabile de performanţe, dar lipsite de posibilităţi. A început iniţiativa: “Mereu mai sus”. Acesteia i-a urmat o alta, privind accesul la studiu al fetelor din toată lumea.

Michelle nu uită să amintească succesele din timpul celor două mandate la Casa Albă. Pe unele le-a descris cu minuţiozitate, subliniind rolul pe care ea însăşi l-a jucat în unele dintre acestea. Aşa este cu proiectele amintite, privitoare la sănătatea copiilor, sau acela referitor la sănătatea publică. Dar, cu aceeaşi naturaleţe, descrie şi eşecurile pe care le-au avut, cum este legea privitoare la circulaţia armelor.

Cu multă responsabilitate, îşi spune “povestea”, convinsă că aceasta poate oferi învăţăminte altora, mai ales celor tineri.

Oricare om pe pământ, se zice, duce cu sine o poveste nevăzută, chiar şi numai faptul acesta merită toleranţă… Povestea ta este tot ce ai, tot ceea ce vei avea vreodată. Este ceva ce merită prețuit.

“Epilogul” tratează experienţa cotidiană a familiei Obama de după Casa Albă; au rămas la Washington, cel puţin până când fetele vor încheia studiile. Se abţine să critice actuala administraţie. Dar asigură cu hotărâre că nu intenţionează să revină în politică.
În mod cu totul justificat, Michelle îşi încheie cartea de memorii cu constatarea:

Am fost prima familie de culoare care a petrecut în Casa Albă. Faptul acesta nu ni-l poate lua nimeni, indiferent de ce rezervă viitorul.

Pentru o însetată după excelenţă, acesta rămâne un primat absolut, de care e mândră!

Mesajul principal al cărţii

Devii ceva prin pregătire şi muncă de excelenţă. A deveni (ceva) nu înseamnă să renunţi la ideea că ai încă de crescut.

Un sfat practic

• Să practici un sport e util, e necesar şi te ajută incredibil de mult să performezi în carieră.
• Nu accepta violenţa; bulismul trebuie denunţat.
• Copiii trebuiesc protejaţi de orice fel de violenţă şi încurajaţi la studiu.
• Poţi fi şi cel mai puternic om din lume: uneori e nevoie să practici şi umilitatea.